Adrian Tutuianu

Deşi ar putea trece neobservată din cauza vremurilor tulburi, a tensiunilor sociale care au atins cote alarmante şi a situaţiei disperate în care se află românii, trebuie să nu uităm că mâine, 15 iunie,  celebrăm 120 de ani de la trecerea la cele veşnice a Poetului naţional şi universal Mihai Eminescu. În urmă cu câteva luni, îl celebram pe dramaturgul dâmboviţean  Ion Luca Caragiale şi susţineam în faţa dumneavoastră o declaraţie pe tema actualităţii scrierilor sale. Nu putem să nu vedem şi în poeziile lui Eminescu aceeaşi viziune clară, acelaşi simţ ieşit din comun al realităţii transpuse peste vremi. Deloc întâmplător, moţiunea de mâine începe cu două versuri ale poetului, extrem de elocvente pentru timpurile pe care le trăim: „Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela/Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?”.

Revenind la actualitatea scrierilor lui Mihai Eminescu, primul gând îmi zboară la falnicul nost’ ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, şcolit pe oriunde numai prin România nu, dar care, odată revenit s-a opintit să transforme Învăţământul autohton peste noapte. Nici un bai că propunerile lui n-au legătură cu realitatea şcolii de pe la noi. El vrea musai să schimbe, că nu degeaba s-a preumblat prin cele străinătăţuri. Funeriu se identică până la virgulă cu tinerii lui Eminescu, cei care „…la Paris învaţă / La gât cravatei cum să facă nodul / Apoi ne vin de izbăvesc norodul / Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă.”

Oi creţe ar mai fi, slavă Domnului, prin ăst guvernul de tristă contemporaneitate şi fac tot ce pot să se dea în stambă. Luaţi-i pe rând – începând cu clasicii Berceanu, Videanu, Blaga, continuând cu cealaltă grupare oranj din jurul doamnei cu poşete scumpe şi pantofi asortaţi şi terminând cu catastrofele naturale Şeitan şi Vlădescu – şi veţi avea senzaţia că versurile lui Eminescu parcă au fost scrise cu dedicaţie pentru ei. A! Fără să uităm de „cel mai general patriot” din guvern: „Şi această ciumă-n lume, şi aceste creaturi / Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri / Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară, / Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară.” Ăştia-s „fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii / Bâlbâiţi cu gura strâmbă, stăpânii-acestei naţii!”.

 Tot răsfoind un volum de versuri semnat de Eminescu, mi-a atras atenţia următorul fragment. Vă las pe dumneavoastră să identificaţi persoana căreia i se potriveşte cel mai bine scriitura. Cred că n-o să aveţi mari dificultăţi. Eu n-am avut: „Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri / La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri / … Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască / Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască”. Şi cu asta am bifat şi capitolul Cotroceni.

          Ca să nu credeţi că nu am apetenţă pentru lirism, m-am gândit iniţial şi la actualitatea poeziei „Somnoroase păsărele”. Ce treabă are aceasta cu realitatea noastră politică?  Dacă l-aţi văzut pe domnul Berceanu, mai deunăzi, căscând entuziast, în timp ce şeful lui din Guvern citea o polologhie de două ceasuri, înseamnă că aveţi şi răspunsul.

Noapte bună, Guvern Boc!

This entry was posted on luni, iunie 14th, 2010 at 9:24 am and is filed under Activitate parlamentară, Declaratii politice. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.