Romania – The land of president’s choices
septembrie 30th, 2009Declaraţie politică – Ziua internaţională a turismului
Nu mai este un secret pentru nimeni că avem una dintre cele mai frumoase ţări. Peisaje de vis, oameni primitori, bogăţii naturale nebănuite. Turiştii îndepărtaţi au descoperit-o cu bucurie şi se întorceau aici ori de câte ori aveau ocazia. Toate acestea ar fi trebuit să fie o oportunitate de dezvoltare pentru români şi tema principală a acestei declaraţii, cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului. Numai că nu este deloc aşa. De ce? Simplu: avem, de aproape cinci ani un preşedinte-jucător. Iar acesta protejează fără nicio jenă sau reţinere o doamnă care a ţinut şi loc de cocoş la Cotroceni. O doamnă care a croşetat în direct, de dragul popularităţii, care a spălat podelele cu mopul pentru a ne convinge de aptitudinile gospodăreşti înnăscute, care i-a dus preşedintelui-pacient prăjiturile preferate, iar lista poate continua cu multe alte dovezi de ataşament faţă de valorile… prezidenţiale. Şi pentru atâta sârguinţă era normal să fie răsplătită regeşte. A primit în dar un… minister înfiinţat special pentru domnia sa, cu dedicaţie de la Cotroceni: Ministerul Turismului. Aţi recunoscut-o desigur pe Elena Udrea, blonda care a detronat-o pe Magda Ciumac la numărul apariţiilor din tabloide.
Cumva pentru a-şi intra în rol, „prima turistă a ţării” a început să colinde plaiurile mioritice, cu o traistă tradiţională pe umăru-i delicat, obligat să se adapteze rapid la noul brand, mai puţin faimos decât Louis Vuitton, Prada sau Gucci. Nu s-a dat în lături de la nimic. Ea spune că pentru promovarea turismului. Noi spunem că pentru propria imagine. Deşi credeam că ştie, a învăţat să călărească şi s-a asigurat că talentele sale vor fi intens mediatizate la oră de vârf. A dorit să redeschidă, plină de evlavie, căile turismului ecumenic, demers care, pornind de la ea, li s-a părut multora o glumă cel puţin nereuşită. S-a plimbat cu căruţa şi i-a dat gestului său curajos un nume: ecoturism. Le-a dat startul salvamarilor, chiar dacă la final de sezon estival. Ce mai conta, cât timp era în scopul nobil de a promova plajele româneşti… la final de august! Toate acestea, pe fondul unui scandal monstru care planează de câteva luni asupra ministerului condus de domnia sa. Şi asta pentru că doamna Udrea a dorit să fie mereu în centrul atenţiei. Un moft care ne-a costat pe toţi foarte mulţi bani publici şi o pată imensă aruncată pe imaginea turismului românesc.
Ce păcat că în tot acest timp plajele noastre au rămas aproape goale, pensiunile de la munte mai uitate ca niciodată, turiştii preferând să-şi petreacă vacanţa în alte ţări! De altfel, cifrele care ies la iveală sunt îngrijorătoare: numărul românilor care şi-au petrecut vacanţa în ţară a scăzut cu 20%; încasările hotelierilor au scăzut şi ele cu 50 de milioane de euro. Cât despre străinii care ne-au vizitat ţara, numărul acestora a scăzut cu 30%. Trăgând linie, sezonul estival 2009 întoarce turismul românesc la rezultatele obţinute în urmă cu patru ani. Şi asta în condiţiile în care proaspăt-înfiinţatul Minister al Turismului estima creşteri de 10%, mizând, probabil, pe rezultatele aduse de campania de promovare internaţională a României.
Un vis frumos care a costat o groază de bani şi s-a transformat destul de repede într-un coşmar.
Totuşi, n-am fi corecţi până la capăt dacă nu am recunoaşte că o latură a turismului a funcţionat destul de bine anul acesta: cel electoral. Au fost vizitate intens de autocare pline cu oameni localităţi conduse de primari “portocalii”. Poate pentru faptul că doar acolo pot fi văzute obiective de maxim interes turistic…
Un lucru e cert: doamna Udrea nu vrea să piardă timpul. Plimbările cu iz de baladă câmpenească au fost înlocuite cu un “du-te, vino” penibil la comisia de anchetă a Parlamentului, pe care îşi face timp să o persifleze de fiecare dată. Sau, de ce nu, cu câte o cină “discretă” alături de însuşi protectorul de la Cotroceni, un semnal clar adresat tuturor că, după cum iarna nu-i ca vara, nici Udrea nu-i ca Ridzi. Prin urmare, şefa salvamarilor nu-şi poate sfârşi cariera politică printr-o demisie ruşinoasă.
Mă veţi întreba unde e turismul în toată această declaraţie. Tocmai asta e problema: România anului 2009 nu mai are turism! Bine că, în schimb, are minister!







