Adrian Tutuianu

La asta
Ceva mai revoltător nu există.

Elena Băsescu, Elena Udrea, Roberta Anastase, Monica Iacob-Ridzi, Mioara Mantale, Cristina Pârvulescu, Georgia Gabriela Voicu, Anca Cristina Zevedei. Şi inventarul ar putea continua. Ce au în comun doamnele şi domniţele menţionate? Toate au obţinut funcţii şi responsabilităţi pe baza unui argument incontestabil: obedienţa crasă, servilismul greţos faţă de stăpânul de la Cotroceni. Adăugaţi la fişa personală şi  nepriceperea dovedită în toate posturile ocupate şi veţi avea un tablou aproape complet al modului în care înţelege Traian Băsescu să se înconjoare de profesionişti, cu ghilimele de rigoare.  Interesantă ar fi o analiză a procedurii folosite în alegerea unor astfel de specimene, care mai de care mai „pricepute” în treburile ţării.  Îndrăznesc să intuiesc câteva probe ale exerciţiului de recrutare.

Mai întâi de toate, ar fi tupeul. Trebuie din belşug! Altfel cum să reuşeşti să treci cu vederea criticile întemeiate, iar tu, perfect incompetent, să te faci că plouă?! Stimaţi colegi, aruncaţi o privire pe numele de mai sus şi vă veţi aminti, sunt sigur, că aţi fost martori, în repetate rânduri, ai demonstraţiilor de tupeu şi nesimţire, dar şi ai neprofesionalismului dus la extrem.

Nu e, însă, destul să ai tupeu. El trebuie dublat de incompetenţă. Obligatoriu. Aproape că aş crede că e probă eliminatorie. Altfel, există riscul ca înfipte în vreun scaun călduţ de şef, tinerele cadre chiar să facă treabă.  Iar asta e inadmisibil pentru PDL.

Şi pentru că am adus aminte de PDL, deşi îmi promisesem o cură de dezintoxicare, o altă probă la care sunt supuse este ataşamentul faţă de partidul oranj. De fapt, nu atât faţă de partid, cât faţă de preşedintele oranj. Şi nu mă refer la Emil Boc pe care nu-l putem suspecta că ar fi preşedinte de ceva. Slugărnicia în raport cu Traian Băsescu este, cumva, mândria CV-ului. De ea depinde ca tinerele amazoane din armata prezidenţială să fie luate în seamă. Restul vine de la sine:   ministere, agenţii, Aston Martin, Vuitton, Prada şi alte bagatele.

Acum aproape 2000 de ani, Caligula intra într-o ridicolă nemurire ridicându-şi calul la rang de senator. Deşi ceea ce se întâmplă astăzi în România dominată de Traian Băsescu ne pune pe gânduri, refuz să cred că vom trăi clipa în care, din dorinţa acestuia de a  avea un Parlament supus, armăsarii Mariei Băsescu şi Elenei Udrea vor depune jurământul în faţa naţiunii.

Deşi ar putea trece neobservată din cauza vremurilor tulburi, a tensiunilor sociale care au atins cote alarmante şi a situaţiei disperate în care se află românii, trebuie să nu uităm că mâine, 15 iunie,  celebrăm 120 de ani de la trecerea la cele veşnice a Poetului naţional şi universal Mihai Eminescu. În urmă cu câteva luni, îl celebram pe dramaturgul dâmboviţean  Ion Luca Caragiale şi susţineam în faţa dumneavoastră o declaraţie pe tema actualităţii scrierilor sale. Nu putem să nu vedem şi în poeziile lui Eminescu aceeaşi viziune clară, acelaşi simţ ieşit din comun al realităţii transpuse peste vremi. Deloc întâmplător, moţiunea de mâine începe cu două versuri ale poetului, extrem de elocvente pentru timpurile pe care le trăim: „Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela/Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?”.

Revenind la actualitatea scrierilor lui Mihai Eminescu, primul gând îmi zboară la falnicul nost’ ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, şcolit pe oriunde numai prin România nu, dar care, odată revenit s-a opintit să transforme Învăţământul autohton peste noapte. Nici un bai că propunerile lui n-au legătură cu realitatea şcolii de pe la noi. El vrea musai să schimbe, că nu degeaba s-a preumblat prin cele străinătăţuri. Funeriu se identică până la virgulă cu tinerii lui Eminescu, cei care „…la Paris învaţă / La gât cravatei cum să facă nodul / Apoi ne vin de izbăvesc norodul / Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă.”

Oi creţe ar mai fi, slavă Domnului, prin ăst guvernul de tristă contemporaneitate şi fac tot ce pot să se dea în stambă. Luaţi-i pe rând – începând cu clasicii Berceanu, Videanu, Blaga, continuând cu cealaltă grupare oranj din jurul doamnei cu poşete scumpe şi pantofi asortaţi şi terminând cu catastrofele naturale Şeitan şi Vlădescu – şi veţi avea senzaţia că versurile lui Eminescu parcă au fost scrise cu dedicaţie pentru ei. A! Fără să uităm de „cel mai general patriot” din guvern: „Şi această ciumă-n lume, şi aceste creaturi / Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri / Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară, / Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară.” Ăştia-s „fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii / Bâlbâiţi cu gura strâmbă, stăpânii-acestei naţii!”.

 Tot răsfoind un volum de versuri semnat de Eminescu, mi-a atras atenţia următorul fragment. Vă las pe dumneavoastră să identificaţi persoana căreia i se potriveşte cel mai bine scriitura. Cred că n-o să aveţi mari dificultăţi. Eu n-am avut: „Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri / La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri / … Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască / Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască”. Şi cu asta am bifat şi capitolul Cotroceni.

          Ca să nu credeţi că nu am apetenţă pentru lirism, m-am gândit iniţial şi la actualitatea poeziei „Somnoroase păsărele”. Ce treabă are aceasta cu realitatea noastră politică?  Dacă l-aţi văzut pe domnul Berceanu, mai deunăzi, căscând entuziast, în timp ce şeful lui din Guvern citea o polologhie de două ceasuri, înseamnă că aveţi şi răspunsul.

Noapte bună, Guvern Boc!

          1). Din punct de vedere juridic, având in vedere ca interdicțiile instituite de proiectul de lege in discuție vizează foarte multe funcții elective (președinte al României, senator, deputat, președinte al Consiliului Județean, primar, consilier județean sau in Consiliul General al municipiului Bucurest, consilier municipal, orășenesc, comunal, sau de sector al municipiului Bucuresti),  remarcam in primul rand o incompatibilitate manifesta a proiectului de lege in discuție cu dispozițiile art. 37 din Constituția Romaniei, dispoziții care stabilesc:

           “Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3). (judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică). 

           Corelând dispozițiile de mai sus cu dispozitiile art. 36 alin. 2 din Constitutia Romaniei, dispozitii care stabilesc ca nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale, rezulta foarte clar sfera persoanelor care, in viziunea Constitutiei, nu au dreptul de a fi alesi, si anume:

-         judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică;

-         debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie;

-         persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale; 

          Fata de aceasta situatie juridica, este evident ca orice interdictie de „a fi ales”, care excede situatiilor strict determinate de Constitutie, reprezinta o incalcare grava, impardonabila, a unui drept fundamental a carui garantie a respectarii o reprezinta instituirea sa printr-un act cu putere normativa suprema, respectiv Constitutia Romaniei.

          Prin urmare, importanta drepturilor fundamentale, care impune inserarea acestora in Constituție,  înseamnă ca aceste drepturi nu pot fi limitate sau anulate printr-o lege inferioara Constituției fie ea, si organica, iar  instituționalizarea drepturilor fundamentale prin Constituție presupune ca orice reglementari prin alte legi referitoare la aceste drepturi, nu pot sa le limiteze, sa le suspende sau sa le anuleze, ci numai sa le dezvolte si sa le apere conform celor prevăzute in Constituție.

Tot la acest punct, dorim sa subliniem si caracterul simplist si incoerent al proiectului de lege, aspect de natura sa evidentieze contradictia acestuia cu dispozitiile  Legii nr. 24 (r2) din 27/03/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

In acest sens, aratam ca potrivit art. 6 din actul normativ amintit, proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă. Soluţiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român şi cerinţele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum şi ale armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară şi cu tratatele internaţionale la care România este parte.

Din acest punct de vedere, Proiectul de lege privind Legea lustraţiei, privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist, reprezintă o construcție normativa nefundamentata, străina de interesul social general si aservita politic.

          2). Sub aspect politic, proiectul de lege analizat este absolut inoportun, tardiv si departe de a raspunde vreunei necesitati a vietii politico-sociale romanesti, materializandu-se intr-un instrument de eliminare din viata politica a anumitor persoane incomode pentru actuala putere, iar prin amendamentele aduse au fost scoase din sfera sa de aplicare functii detinute de actuali membri de frunte ai PDL.

          Astfel, in varianta votata de Senat, intrau sub incidenta legii fostii sefi ai misiunilor diplomatice, consulare si comerciale si adjunctii acestora. In varianta votata acum, au fost eliminati sefii misiunilor comerciale – functie detinuta de Traian Basescu la Anvers – si toate categoriile de adjuncti.

          Legea votata la Senat ii viza si pe liderii centrali si pe centru universitar ai UASCR (Uniunea Asociatilor Studentilor Comunisti din Romania).

          Acum, liderii UASCR nu mai intra sub incidenta legii si astfel Emil Boc este exclus din sfera persoanelor lustrabile.

           Dincolo de aceste aspecte, care demonstreaza fara putinta de tagada ca actualul proiect al legii lustratiei este generat de considerente politice imediate, subiective, oportuniste si aservite puterii, este de subliniat caracterul discriminatoriu, bazat pe o culpabilizare colectivă şi pe criterii de apartenenţă, rareori de vinovăţie explicită, cu atat mai mult cu cat calitatea de lustrabil urmeaza sa fie dovedita prin prisma unor date culese sau fabricate de servicii secrete represive, interesate să compromită indivizi şi să raporteze succese fictive.

          In legatura cu acest aspect, in absenta unor dovezi clare ca o persoana care a exercitat o anumita functie pana in 22 decembrie 1989 a exercitat acea functie cu rea-credinta, intr-o maniera care a condus la  incalcarea in mod deliberat a drepturilor omului prevazute in tratatele internationale si prin urmare constituie un pericol real pentru democratia din Romania si pentru protejarea valorilor fundamentale prevazute in Constitutie, este inadmisibila stabilirea raspunderii sale juridice sub forma interdictiei de a ocupa un spectru foarte larg de demnitati si functii publice, raspundere care in ipoteza se stabileste la o distanta de peste 20 de ani, intr-o realitate total emancipata juridic, politic si social.

          In concluzie, ne aflam in fata unui proiect de lege deopotriva neconstitutional si aservit politic, prin care se incearca eliminarea din viata politica a anumitor persoane incomode pentru actuala putere precum si manipularea opiniei publice in vederea recuperarii unui capital politic pofund erodat de realitatile economice actuale.  

Nici că se putea un cadou mai potrivit pentru copii, de 1 Iunie, decât pachetul de măsuri adoptat de guvern. Un cadou pe măsura cinismului de care dau dovadă Băsescu, Boc şi compania. Un cadou care îi condamnă pe copii, pe părinţi şi pe bunici la sărăcie şi disperare. În loc de o mică atenţie, mulţi copii vor primi de ziua lor, cel mai probabil, o privire tristă sau un oftat greu. Şi asta pentru că părinţilor şi bunicilor le este imposibil să înţeleagă şi să le explice.

Cum să le explici că salariul mamei sau al tatălui, dacă au ghinionul să fie bugetari de rând, au fost tăiate cât să ajungă de-o pâine pe zi? Cum să le explici că guvernul este incompetent, cum să le explici că gaşca PDL de la guvernare fură pe rupte, că Udrea, Videanu şi Berceanu dau contracte, pe bani publici, acoliţilor portocalii? Cum să le explici că trebuie să fie solidari cu ei şi că trebuie să strângă cureaua? Cum să le explici că trebuie să renunţe la cărţi, rechizite, haine? Cum să le explici mamelor, cărora li se taie acum din indemnizaţia de creşterea a copilului, că trebuie să renunţe la scutece pentru cei mici, la hăinuţe şi alimente pentru aceştia, că de jucării nici nu mai poate fi vorba, pentru că guvernul conduce ţara în stare de ebrietate?  Şi când spun guvern, înţelegeţi, desigur, că mă refer în primul rând la premierul-şef de la Cotroceni.

          Deciziile anunţate de Băsescu şi luate în braţe, fără să clintească o virgulă, de Boc se pliază cum nu se poate mai bine pe Legea Funeriu care pune învăţământul la colţ, pe coji de nucă. Nu era de ajuns că sistemul este subfinanţat, că educatorii, învăţătorii şi profesorii sunt umiliţi cu salarii de mizerie. Băsescu şi ai lui s-au gândit să mai taie o dată, să vadă dacă mai respiră şi după asta. Probabil, că Funeriu şi-a propus cu tot dinadinsul să vadă profesori morţi de foame. În ritmul acesta, nu mai e mult şi o să i se îndeplinească dorinţa macabră. Cum să vorbim în condiţii de sărăcie şi privaţiuni materiale de un învăţământ performant pentru copiii noştri?

Cum să-i trimiţi la grădiniţă pe cei mici de la 2 ani, cum vrea domnul Funeriu, când costurile sunt insuportabile pentru noile salarii ale părinţilor? Cum să înlesneşti accesul elevilor la educaţie, când eforturile părinţilor sunt mult peste puterile lor, iar sistemul de învăţământ este adus în colaps? Cum să convingi profesorii să vină la şcolile din mediul rural pe salarii de mizerie şi fără nici un fel de sprijin din partea executivului? Cum vrea domnul Funeriu să facă învăţământ obligatoriu de nouă clase în şcolile din mediul rural, când infrastructura şi dotarea unităţilor sunt la pământ? Cum poţi să-i motivezi pe copii, când văd că numai şmecherii au de câştigat în ziua de azi, iar guvernanţii, în frunte cu Băsescu, nu dau doi bani pe şcoală? Nu cred că doriţi să vorbim despre bursele şcolare ridicol de mici, care sunt o jignire pentru elevi! Cum se poate face performanţă în aceste condiţii? Probabil doar trimiţându-ţi copilul la studii în străinătate. Domnul Videanu ştie mai bine.

Pentru astfel de potenţaţi ai zilei este greu să priceapă drama prin care trec familiile simple, care rup de la gura copiilor bani pentru întreţinere sau alte trebuinţe. În căutarea unor vinovaţi iluzorii, Băsescu le-a acuzat pe mamele care protestau cu pampers-ii în braţe, că sunt iresponsabile. Nu, domnule Băsescu, sunt disperate! Şi ce nu ştiţi dumneavoastră este că în exerciţiile de silabisire ale celor mici, pe lângă obişnuitele ma-ma, ta-ta, pa-pa, micuţii exersează acum: de-mi-si-a, in-com-pe-tenţi, ho-ţii, U-drea, Bla-ga. Ce bine că Boc e monosilabic!

Mi-aş fi dorit ca, de Ziua Internaţională a Copilului, să pot să vorbesc despre lucruri mai frumoase. Numai că realitatea acestor zile nu îmi permite luxul. Nu am cum să privesc detaşat ceea ce se întâmplă în familiile tinere, cu copii, când sunt ameninţate de ghilotina lui Băsescu. Din păcate, trăim în ţara care ucide orice speranţă de mai bine a copiilor şi a tinerilor, în general. În România anului 2010,  accesul la educaţie a devenit o minciună neruşinată, iar sporul natural, şi aşa negativ, o realitate înspăimântătoare.

Şi cu toate acestea, nu putem să nu le urăm La mulţi ani, copiilor şi putere părinţilor! Ei nu au nicio vină!

Preşedintele Traian Băsescu şi gaşca sa portocalie sau în curs de portocalizare (a se vedea grupul dependenţilor) ne-au mai ţinut săptămâna trecută un curs intensiv de aburire a românilor. Este, de altfel, un procedeu pe care l-a perfecţionat în cinci ani şi ceva de mandat. A devenit strategie de stat. S-a folosit de el atunci când a vrut să acopere un scandal de familie (Ioana Băsescu), aruncând-o în gura ziariştilor şi a opiniei publice pe mult mai neajutorata Ridzi. Sau când, asaltat de nemulţumirile sociale, şi-a trimis procurorii în curtea lui Gigi Becali. Asta ca să dăm numai două exemple din faptele de arme ale bravului conducător.

Cam acelaşi lucru se întâmplă şi acum. Încercând să dea de lucru analiştilor şi de mestecat opiniei publice, Băsescu a mai dat o lecţie de manipulare. După ce şi-a asigurat majoritatea în Senat, momind cu bani şi promisiuni parlamentari fără coloană vertebrală, a încercat un puci pe cât de ridicol, pe atât de periculos pentru democraţie, forţând schimbarea lui Mircea Geoană. N-a mai contat faptul că se încălca grav Constituţia. Important era să-şi pună un om obedient în fruntea Senatului. Un fel de Roberta Anastase sau, dacă doriţi, Emil Boc. Are, slavă Domnului, de unde alege.

Şi pentru că tot am amintit de Constituţie (cărţulia cu care se fotografia domnul preşedinte acum câţiva ani) nu putem să nu vedem ceaţa groasă pe care tot domnia sa încearcă să o împrăştie invocând necesitatea reformării acesteia. Coincidenţa face ca demersul său să se suprapună pe evenimente de-a dreptul cutremurătoare.

Poate era mai bine, de exemplu, să vorbim despre nivelul record pe care l-a atins cifra şomajului în România: 800.000 de oameni nu au un loc de muncă, iar procentul continuă să crească.

Poate era mai bine să vorbim despre faptul că, pornind de la evidenţa celor care nu se află în plată, şomajul real afectează 1.250.000 de persoane.

Poate era mai bine să vorbim despre evaziunea fiscală la alcool, care aduce pierderi la buget de 760 de milioane de euro pe an. Sau despre faptul că 1,5 milioane de angajaţi din sectorul privat au salariul minim pe economie.

Poate era mai bine să vorbim despre sifonarea banului public în cazul lucrărilor la Biblioteca Naţională, lucrări care au fost adjudecate iniţial, prin licitaţie, cu 70 de milioane de euro, pentru ca ulterior, fără licitaţie, să fie suplimentate cu 35 de milioane de euro.

Poate era mai bine să vorbim despre faptul că se pierd anual 300 de milioane de euro ca urmare a neimpozitării transportatorilor şi a şcolilor de şoferi fără autorizaţie.

Am fi putut vorbi despre creşterea infracţionalităţii economice în acest an, cu 210% mai mult faţă de 2008, bugetul de stat suferind prejudicii de 4,45 miliarde de euro.

Poate că ar fi fost bine dacă am fi vorbit despre faptul că ministerul Comunicaţiilor cheltuieşte peste 500 de milioane de euro pe un site, sumă egală cu reducerile preconizate prin tăierea pensiilor şi de zeci de ori mai mare decât bugetul Senatului pe care onor dom’ preşedinte vrea să-l desfiinţeze.

În sfârşit, poate că ar fi trebuit să vorbim despre cheltuielile faraonice ale Elenei Udrea, cea care, pentru a-şi pune în practică proiectul de case pentru specialişti (care specialişti?, nu ştim), dă peste 77 de milioane de lei pe servicii de arhitectură şi consultanţă. Suma echivalează cu preţul construirii a peste 500 de locuinţe noi.

Exemplele ar putea continua la nesfârşit, dar cred că aţi înţeles ce am vrut să demonstrez. Problema românilor este că preşedintele Băsescu se face că nu înţelege şi ignoră voit adevăratele probleme ale ţării. În schimb, pozează în reformator neînfricat, doar-doar o mai păcăli pe cineva.  Chipurile, pentru că nu ar mai avea o miză personală. Vă daţi seama: Traian Băsescu face ceva fără o miză personală. Este fără doar şi poate cel mai prost banc al ultimilor ani.

Mă simt obligat să reiau în discuţie acţiunile domnului ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, deşi, mărturisesc sincer, nu-mi face nici o plăcere. Ce m-a determinat să îmi axez intervenţia, în primă fază, asupra autoproclamatului plezirist? Bâlbâiala, gafele, incoerenţa, incompetenţa fericitului ministru dotat cu una bucată şef   departament de comunicare (uşuit între timp) şi una şi mai celebră bucată măsurător de feedback.

          Carevasăzică, mai deunăzi, Sebastian Vlădescu glăsuia cu aplomb cum că pensiile ar cam trebui impozitate. Toate pensiile. Că şi-aşa huzureau pensionarii pe banii statului fără urmă de bun simţ! Ţara arde în chinurile crizei şi ei benchetuiesc! Îşi permit chiar neruşinarea să-şi cumpere o pâine şi două aspirine pe săptămână, de parcă n-ar putea supravieţui şi cu mai puţin! Ce atâta risipă!? Vistieria ţării e goală, firmele private se prăbuşesc… de unde bani pentru acoperirea găurilor din buget dacă nu de la pensionarii trândavi?  

          Luat imediat la întrebări de jurnaliştii insistenţi, care se bagă tot timpul în treburile Guvernului, Emil Boc se saltă pe vârfuri şi i-o retează de la distanţă subalternului său: Nu ştiu, n-am discutat, nu se pune problema! Şi se întoarce la ale lui. Pentru ca a doua zi subalternul să se replieze ostăşeşte şi să ne explice cum că am fi noi uşor idioţi şi n-am înţeles cum stă treaba cu impozitarea. Curată filosofie fiscală! Nu orice neavizat poate s-o priceapă!

          Alt ministru, altă aberaţie! Parcă mai gravă ca prima, deşi una ca asta ar putea părea greu de crezut. Potrivit ministrului Şeitan, şef peste Munca şi Protecţia Socială, copiii din familiile bogate ar cam trebui să-şi pună pofta-n cui şi să-şi ia gândul de la alocaţia de stat. Inepţia domnului Şeitan ne-a lăsat pe toţi cu gura căscată. Probabil şi el surprins de cele debitate, a uitat să ofere câteva elemente edificatoare. De pildă, care sunt veniturile care îl fac pe un copil mai bogat decât pe altul? Li se numără cu grijă maşinuţele, păpuşile sau soldăţeii de plumb? E grav dacă ministrul Muncii şi al Protecţiei Sociale n-a aflat încă faptul că alocaţia este un drept care i se cuvine copilului şi nu părintelui, drept garantat de documente legislative fundamentale. Şi atunci, cum poţi să iei în calcul veniturile părinţilor pentru a suprima astfel un drept al copilului? Nu credeam că voi fi obligat vreodată să pun o asemenea întrebare, dar nepriceperea crasă, precum şi disperarea miniştrilor trimişi la produs de bani pentru buget nasc şi astfel de  dileme.

          Peste numai câteva ore de la zicerile pline de substanţă ideologică de dreapta, mimând cu sârg uimirea, revolta şi grija faţă de cetăţean, că tot se afla în faţa camerelor de luat vederi, haiducul şef de la Guvern i-a ameninţat cu remanierea pe guralivii miniştri. Că dă bine la popor. Şi, în fond, cine îl obligă să se ţină de ameninţare?

          Pentru că disperarea e atât de mare şi se caută de zor soluţii salvatoare care să ne scoată din marasm, urmând exemplul unei jurnaliste cunoscute, vin şi eu cu o propunere: să se instituie taxa pe nepriceperea miniştrilor. Ar scoate statul un ban grămadă, la cât de mare e incompetenţa în Guvern! Îndrăznesc şi un pariu: în şase luni, împrumutul de la FMI va fi rambursat integral din aceste fonduri.

UPDATE: A venit şi răspunsul. Voi ce înţelegeţi?

Poate ştie domnul Blaga. Aştept încă răspunsul la interpelarea asta.

  Dacă în urmă cu trei săptămâni am avut onoarea şi bucuria de a vă vorbi despre geniul şi opera lui Ion Luca Caragiale, vin astăzi în faţa dumneavoastră cu un alt nume sonor al literaturii româneşti, apărut tot pe plaiuri dâmboviţene. În urmă cu 200 de ani avea să se nască la Târgovişte, în mahalaua Lemnului, al patrulea copil al vistiernicului Lixandrescu, poetul şi fabulistul Grigore Alexandrescu, cel care a dăruit literaturii române multe nestemate ale genului. Continuând paralela, dacă pomenind despre I.L.Caragiale nu am putut să nu observăm actualitatea scrierilor sale, acum, când vorbim despre autorul unor fabule celebre, ne vin în minte similitudinile dintre eroii săi reprezentativi şi personajele oferite cu dărnicie de viaţa politică autohtonă.Ca să nu mai vorbim de morala care li se potriveşte mănuşă!

          Vorbind, bunăoară, despre principii nobile, despre egalitate şi corectitudine, ne vine în minte aproape instantaneu celebra fabulă Câinele şi Căţelul. Transpusă în realitatea politică, morala acesteia se poate traduce simplu prin aceea că cei aflaţi acum la putere sunt… mai egali decât cei din opoziţie. Ne gândim, de pildă, momentul aprobării bugetului, când am prezentat argumente peste argumente, amendamente peste amendamente, ne-am chinuit zile întregi să-i explicăm lui Boc & co. cât de aberant este proiectul, crezând, în naivitatea noastră, că suntem parteneri egali de dialog. Şi el ce face?! Păi se face că ne ascultă, dă din cap aprobator şi ne dă pentru o secundă impresia că părerea noastră ar conta un pic. Pentru ca la sfârşit să ne-o reteze scurt: Da! Nu suntem de acord! De pe aceleaşi poziţii egale, fireşte, de parteneri de dialog. Doar eram, de bună-seamă, căţeii din fabulă, iar dumnealui, în poziţia de veritabil dulău.

          Intrând pe tărâmul aşa-zisei justiţii portocalii, ne izbim zilnic de fapte strigătoare la cer, avându-i protagonişti, fireşte, pe atotputernicii zilei. Auzim, la tot pasul de lucrări de mântuială, de contracte pe bani mulţi şi… publici, de mişmaşuri prin care se fentează justiţia: Băsescu (Traian, Mircea şi Ioana), Udrea, Cocoş,   Berceanu, Videanu, cumătrul Bercea şi câţi or mai fi prin ograda oranj. Aţi auzit să fi păţit ceva? Ei, aş! Nici pomeneală de asta, atâta vreme cât puterea şi decizia sunt la ei. În aceeaşi ogradă oranj. Aici se potriveşte de minune morala fabulei Dreptatea Leului: „Nu ştiu cum se urmează, nu pricep cum se poate,/
Dar văz că cei puternici oriunde au dreptate”.

          Sunt însă şi mici excepţii care ne complică teoria. De pildă,  din Boul şi Viţelul, aflăm cum, ajuns la putere, mai-marele Bou, îşi uită apropiaţii, alungându-şi propria rudă de la împărţeala „prosperităţii”. Ei bine, de data aceasta, morala marelui Alexandrescu nu se mai aplică în actualitate. Şi asta pentru că, proptiţi la Cotroceni sau Victoria, în ministere sau agenţii, mai-marii puterii au avut grijă să-şi răsplătească cu vârf şi îndesat toţi apropiaţii.

Noului regim îi place la nebunie spectacolul mediatic. Daca în urmă cu ceva vreme,  Monica Iacob Ridzi defila pe scene ridicate cu foarte mulţi bani de la buget, iar madam Udrea înţelegea să promoveze turismul pozând când călare, când lângă chiloţii salvamarilor, actualul ministru de Finanţe, reşapatul Sebastian Vlădescu, a găsit soluţia pentru desăvârşirea ridicolului absolut: şi-a angajat la minister doi „profesionişti”. Nu într-ale finanţelor, cum ar fi fost normal, ci în cosmetizarea imaginii unui portofoliu vital. Pe de-o parte, am putea spune că îi înţelegem strategia. Dacă tot nu ştii să gestionezi finanţele publice, măcar să ai oameni care să mintă frumos pentru tine!

          Cu figura mereu plictisită şi stilul flegmatic, Andrei Gheorghe a luat pe mână Departamentul de Comunicare al ministerului. Primit cu rezerve chiar de către reprezentanţii presei, cu o imagine publică destul de şifonată, controversatul realizator n-a părut foarte interesat de un mic amănunt: când vrei să te ocupi de imaginea altora, este esenţială propria-ţi imagine. Nu l-a preocupat pe Gheorghe, însă nici Vlădescu nu a fost deranjat din cale-afară. Probabil fan al incursiunilor epuizante în Panama, ministrul s-o fi gândit că jungla Finanţelor din România va fi mult mai accesibilă pentru realizatorul voiajor. Altfel nu ne explicăm numirea lui „13-14” în cadrul unui minister atât de important, în condiţiile în care contextul cere specialişti incontestabili. Destul de târziu a înţeles şi Vlădescu pe cine a adus la Comunicare, având să recunoască cu o sinceritate aproape dezarmantă că noul său angajat era, cităm, „muci” şi nu se mai ţinea pe picioare după numai trei zile. De oboseală, fireşte. Asta în ciuda stării de „mişto”, pe care o experimenta la început Gheorghe

          Experimentele nefaste pe banii şi pielea noastră nu s-au oprit însă aici. La vreo câteva zile după această angajare bizară, Sebastian Vlădescu mai vine cu o achiziţie ultimul răcnet în materie de finanţe: nimeni altul decât Dan Bittman. Cunoscut pentru şlagărul de specialitate „Banii vorbesc”, cantautorul a fost angajat pe probleme de feedback. Chipurile, să aducă la urechile ilustre ale lui Vlădescu părerile umile ale norodului. Mai pe româneşte, să taie frunză la câini între două cântări şi un coleg scalpat.

          Cât despre opiniile oamenilor cu privire la măsurile luate de Ministerul de Finanţe, îmi permit eu să-i transmit câteva reacţii, chiar cu riscul de a-i lua pâinea de la gură lui Bittman. Domnule ministru, românii cred că aveţi un minister stufos, că taxele şi impozitele sunt insuportabile, că birocraţia este excesivă, că vorbiţi cu nepermisă detaşare de un milion de disponibilizări în 2010, că ne aflăm în pragul falimentului. Şi, cu permisiunea dumneavoastră, că sunteţi incompetent!

          Vedeţi, domnule Vlădescu? Pentru asta nu era nevoie de un angajat cu pretenţii, ifose şi ştaif de vedetă. Era suficient să aplecaţi urechea la vocea străzii. Ar fi fost şi pentru dumneavoastră un exerciţiu de normalitate.

          Dar pentru că nu vă cred în stare de un asemenea efort, nici pe dumneavoastră, nici pe colegii portocalii de Cabinet, îmi permit câteva sugestii pentru departamentele de comunicare din celelalte ministere: Puya („E foame de bani, băieţi”) – la Economie, Adi Minune („Au, inima mea”) – la Sănătate, Paraziţii („Drumuri fictive”) – la, aţi ghicit, Transporturi şi, cu voia dumneavoastră, Traian Ilea („Puşca şi cureaua lată”), consilier personal al primului ministru.